........

DREPTURILE ASIGURAȚILOR
a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum și casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condițiile legii și a contractului cadru;
b) să fie înscriși pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, suportând cheltuielile de transport, dacă opțiunea este pentru un medic din altă localitate;
c) să își schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puțin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii;
e) să efectueze controale profilactice, în condițiile stabilite prin contractul-cadru;
f) să beneficieze de servicii de asistență medicală preventivă și de promovare a sănătății, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii și în spitale aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
h) să beneficieze de servicii medicale de urgență;
i) să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice la care ar fi fost îndreptățiți fără contribuție personală;
j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic și de recuperare;
k) să beneficieze de dispozitive medicale;
l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
m) să li se garanteze confidențialitatea privind datele, în special în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul;
n) să aibă dreptul la informație în cazul tratamentelor medicale;
o) să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în condițiile legii.

OBLIGAȚIILE ASIGURAȚILOR
a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;
b) să anunțe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
c) să se prezinte la controalele profilactice și periodice stabilite prin contractul-cadru;
d) să anunțe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurați;
e) să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului;
f) să aibă o conduită civilizată față de personalul medico-sanitar;
g) să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata/contribuția personală, în condițiile legii;
h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.